Negoiță și Ghețu – maeștrii prafului în ochi

Negoiță și Ghețu – maeștrii prafului în ochi

La începutul anului, consilierii locali USR au depus un amendament la bugetul Primăriei Sector 3, care a dus la realizarea primului proiect de Bugetare Participativă. Este primul proiect la nivel local în care cetățenii pot decide în ce proiecte de îmbunătățire a vieții se pot duce banii.
La 4 luni de la data afișării proiectelor câștigătoare, Primăria Sectorului 3 nu a demarat procedurile de implementare a acestora
Responsabili cu introducerea lor în bugetul local și cu punerea lor în aplicare, conform regulamentului publicat pe site, este conducerea executivă a Primăriei Sectorului 3, adică primarul Robert Negoiță și Octavian Ghețu, Director Executiv al Direcției Economice, un protejat al primarului.
Consilierii locali USR au făcut interpelări cu privire la stadiul proiectului, dar până în prezent nu s-a primit nici un răspuns.
USR întreabă: Domnilor, proiectele le implementați sau a fost doar praf în ochi?

Calendarul campaniei, conform site-ului primăriei, era acesta:
– 16 martie – 1 aprilie perioada de depunere a proiectelor
– 2-5aprilie – perioada în care comisia de evaluare va analiza proiectele depuse și va solicita, în cazul în care consideră necesar, clarificări aplicanților pentru a asigura validarea proiectelor
– 10 aprilie – data publicării/afișării pentru Lista Provizorie de proiecte eligibile și lista proiectelor respinse
– 10-12 aprilie perioada de depunere a contestațiilor
– 13 aprilie – data afișării publicării pentru Lista finală cu proiectele propuse eligibile
– 14-29 aprilie perioada în care cetățenii vor vota proiectele eligibile
– data/afișării publicării pentru lista finală cu proiecte câștigătoare.

La data de 29 aprilie 2018, Primăria Sectorului 3 afișa lista proiectelor eligibile și numărul voturilor pe care le-au obținut fiecare în parte. Detalii se găsesc aici: Evaluare proiecte.