Cine suntem?

Echipa Uniunea Salvaţi România Sector 3 este formată din oameni tineri, dinamici şi profesionişti, fără implicări politice anterioare, dar, în acelaşi timp, oameni dornici să participe la schimbarea mediului în care trăiesc şi lucrează. Echipa USR S3 este formată din oameni responsabili care au cântărit, cu grijă, intrarea în cursa internă pentru selecţia consilierilor locali şi a parlamentarilor, conştienţi fiind de răspunderea foarte mare pe care o implică ocuparea acestor poziţii.

Sectorul 3 are cea mai numeroasă populaţie din toate sectoarele Bucureştiului, însă, în acelaşi timp, se situează, încă, mult sub posibilităţile sale reale de dezvoltare. Este tot mai aglomerat, mai poluat, se construieşte haotic, administraţia este coruptă şi birocratică, iar banii publici sunt cheltuiţi fără a acoperi nevoile reale ale cetăţenilor. Avem însă oameni capabili şi profesionişti, din mediul de business sau activism civic, care vor şi pot să schimbe sectorul şi calitatea vieţii pentru oamenii care locuiesc aici.

Ce vrem să facem? Iată câteva din direcțiile noastre de acțiune:

  • protejarea și extinderea zonelor verzi şi crearea de parcuri noi pe terenurile aflate în proprietate publică;
  • protecție socială: achiziția de imobile din fondul deja construit, prin licitație, la prețul cel mai mic, dispersate în întreg sectorul așa cum se întâmplă în orașele europene;
  • mobilitate urbană: identificarea spațiilor libere din apropierea cartierelor de blocuri care se pretează la amenajarea de noi parcări, încurajarea investitorilor privați să realizeze parcări pe terenurile proprii contra cost sau în regim de parteneriat public-privat;
  • organizarea serviciului after-school în toate școlile din sector și subvenționarea costurilor programului pentru familiile vulnerabile;
  • dezvoltare urbană și refuncționalizare: crearea unui grup de lucru la nivelul Primăriei Sectorului 3 care să interacționeze cu principalii dezvoltatori și fonduri de investiții din piața spațiilor de birouri, să aducă la aceeași masă proprietarii de terenuri şi investitorii, să identifice zonele cu potențial de extindere, precum și principalele bariere administrative care împiedică dezvoltarea lor;
  • cheltuirea banului public: transparentizare și date deschise, respectiv publicarea în format CSV (comma-separated values) a tuturor datelor pe care le va publica primăria; realizarea unui buget participativ care este un mod democratic de a decide cum va fi cheltuită o parte din bugetul local şi cu ajutorul căruia atât contribuabilul, cât și administrația, împreună, decid ce investiții sunt prioritare pentru comunitatea locală; competiție și transparență în achizițiile publice.