fbpx

Consiliul Local al Sectorului 3 a înfiinţat, până în prezent, un număr de 8 societăţi la care Sectorul 3 este asociat, una dintre acestea înfiinţând, la rândul său, o altă societate.

Aceste societăţi reprezintă o Primărie Paralelă prin care se vor rula sute de milioane de lei, bani publici. În momentul de faţă există un vid legislativ legat de aceste societăţi, ele nefiind obligate să respecte legea achiziţiilor publice, achiziţiile făcându-se netransparent şi fără a şti dacă sunt respectate criterii de eficienţă sau de cost.

Prin urmare, consilierul Liviu Mălureanu a iniţiat o hotărâre de consiliu privind aprobarea unui regulament care să reglementeze modul de încheiere a contractelor de achiziţie de către aceste societăţi, proiect care a fost aprobat în cadrul Consiliului Local al Sectorului 3. Regulamentul este inspirat din legea achiziţiilor publice şi va obliga societăţile să desfaşoare licitaţii publice, selecţia furnizorilor să se facă de către o comisie de evaluare şi, cel mai important, să publice toate contractele încheiate cu furnizorii. De asemenea, comparativ cu legea 98/2016, pragurile pentru aplicarea procedurilor de licitaţie sunt simţitor mai scăzute.

De asemenea, aplicarea şi respectarea acestor norme va fi monitorizată, în continuare.