fbpx

Primăria Sector 3, prin Consiliul Local, a înființat în 2017 nu mai puțin de 8 societăți comerciale. La acestea se mai adaugă încă o societate mai veche, ADPB S.A. și una preluată, Delta ACM 93.

Poate vă întrebați “și ce este rău în asta?”.

În primul rând, aceste societăți comerciale nu fac achiziții publice. Prin urmare, nu există nicio garanție că prețurile obținute de aceste societăți sunt cele mai mici din piață.

Și ca să ne facem o idee, în 2018 și prima jumătate din 2019 aceste societăți au avut cheltuieli de peste 400 mil. lei.

Un alt mare minus al acestor societăți este modul de angajare al personalului. Nu există nicio obligație ca aceste firme să facă concursuri publice de angajare. Prin urmare avem zero transparență asupra modului cum sunt făcute acestea. În 2019, aceste societăți aveau împreună peste 1.400 salariați.

Nu în ultimul rând, aceste societăți sunt puternic politizate, administratorii lor precum și membrii Consiliului de Administrație fiind foști sau actuali membri de partid, mai exact PSD, ALDE si PMP.

Epopeea INVESTIȚII SPAȚII VERZI S3 – de la activități de întreținere peisagistică, la lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, via activități ale agențiilor de publicitate.

În toamna lui 2017 a luat ființă compania INVESTITII SPATII VERZI S3 – S.R.L. – CUI 38188050 cu domeniul principal de activitate:
grupa CAEN 813 – Activități de întreținere peisagistică.

  1. activitate principală: 8130 – Activități de întreținere peisagistică
  2. capital social: 2000000 lei
  3. fondatori:
    • Sectorul 3 al Municipiului București prin Consiliul Local al Sectorului 3 București, • SD3 – SALUBRITATE SI DESZAPEZIRE
    S3 – S.R.L – firmă a PS3
  4. administrator: NEDELIA NICOLAE (PNL)

În noiembrie 2018 se revocă din funcția de Președinte al Consiliului de Administrație Nedelia Nicolae, se numește Președinte provizoriu al Consiliului de Administrație: Bălașa Simona Andreea. Tot în aceeași perioadă capitalul social al companiei crește cu 50 milioane lei: prin HCLS3 nr.539 din 15.11.2018,

Societatea Investiții Spații Verzi S3 SRL solicită majorarea capitalului social cu 20.000.000 lei în vederea realizării investiției Centru acvatic
multifuncțional.
Prin HCLS3 nr. 565 din 11.12.2018, Investiții Spații Verzi S3 SRL solicită majorarea capitalului social cu suma de 30.000.000 lei.
În primăvara lui 2019 se completează obiectul secundar de activitate cu următorul cod CAEN: 7311 – Activități ale agențiilor de publicitate. La scurt timp compania câștigă fără licitație un contract de publicitate în valoare de peste 5,6 milioane lei.
Urmează contracte cu entități media precum știripesurse.ro, Antena 3, B1TV, Sociopol, Radio Zu, PS News sau DC News.
Contractele cu presa continuă; cei 5.5 milioane de lei nu sunt așa de ușor de cheltuit, dar asigură liniștea primarului care continuă să aibă tot felul de interviuri cu mingi ridicate la fileu la diferitele publicații / televiziuni unde compania a investit în publicitate.

După acest periplu în publicitate urmează o nouă schimbare a domeniului principal de activitate: Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale – cod CAEN: 412.

Obiectul principal de activitate: Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale – cod CAEN 4120.
De asemenea, se completează actul constitutiv așa încât societatea poate desfășura operațiuni de import-export.
În vara lui 2019 se schimba denumirea societății în SMART CITY INVEST S3 – S.R.L.

Revenind la performanțele fiscale ale companiei, anul 2017 ne arată o pierdere de ~80 mii lei, cheltuieli cu angajații și conducerea de ~60 mii lei, administratorul având o indemnizație de 8 mii lei/lună net. Din martie
2018 și consiliul de administrație începe a fi plătit: cheltuielile cu personalul ajung în 2018 să depășească un milion de lei, iar cheltuielile
totale au fost de 3.65 milioane. În același timp primăria a avut grijă ca veniturile să fie un pic peste această sumă: 3.92 milioane lei.

Aceasta este schema prin care cei care conduc acum administrația locală sifonează banii publici, umflând buzunarele propriilor familii
sau ale apropiaților. Detalii găsiți pe site: www. usr.ro

Liviu Malureanu (consilier local), Florin Pop,
Cosmin Aldea, membri USR S3