E duminică dimineața și în casa de la țară a părinților mei încep să scriu. Mă uit la oamenii aceștia, părinții mei, dar pot foarte bine să fie și părinții voștri. Se trezesc în fiecare dimineață, fie iarnă, fie vară, la ora 6. Acum iarna, primul lucru pe care-l fac e focul. În trei camere azi că au copiii acasă. Când trosnitul lemnelor în sobă a devenit mai cozy, am considerat că nu numai ei au treabă, ci și noi ăștia mai tineri. Așa că acum, două ore mai târziu, cu casa și curtea dereticate la linie, ne putem așeza la scris.
Luni – Luni am reușit să tragem niște concluzii după cursul de sâmbătă și duminică. Ne-am întors la activitățile curente cu gândul și convingerea că lucrurile pot fi mult mai bune pentru cetățeni, dacă cei care pot pune în execuție proiecte sunt profesioniști, implicați și la zi cu tot ce ne pot oferi, pentru a crește calitatea vieții în comunități mari și mici, noile tehnologii.
Marți – Azi în ședința de buget, printre alte frânturi de informații ni s-a spus că firma care lucrează la plasarea instalațiilor de iluminat festiv în Sectorul 3, au termen de montare până la 1 Decembrie și recepția se va face după prinderea luminilor. Practic, părea că nimeni nu știe când vor fi aprinse luminile, între ce ore, pe ce perioadă…
Tot azi, grupul nostru de consilieri a trimis către primărie, un proiect de HCL pentru majorarea burselor elevilor din Sectorul 3, burse aflate acum la valoarea minimă prevăzută de lege.
Propunerea noastră:
Bursă de performanță: de la 500 lei/lună la 700 lei/lună
Bursa de merit: de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, cu menținerea bursei de 1000 lei pe lună pentru elevii de liceu cu media 10
Bursa de studiu: de la 150 lei/lună la 200 lei/lună
Bursa socială: de la 200 lei/lună la 500 lei/lună pentru situațiile medicale și la 350 lei/lună pentru restul situațiilor
Bursă socială ocazională: la 500 lei/an.
Așteptăm să intre cât mai curând pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local pentru ca elevii sectorului nostru să poată fi recompensați după meritele și nevoile lor.
Miercuri – Mâine urmează ședința de consiliu. Avem 7 proiecte pe OZ inițială și 3 ”urgențe” pe suplimentară. Stați să vă spun:
- Rectificare de buget – cresc cheltuielile cu 121 milioane, mai luam 1 milion de la învățământ și 5 milioane de la cultură și le ducem toate la servicii și dezvoltare publică (puteți să citiți direct borduri, că nu greșiți prea mult).
- proiect de solicitare a înfrățirii Sectorului 3 cu Popești Leordeni, proiect votat și aprobat deja de două luni. Au revenit cu el neschimbat să-l votăm pe cel nou și să-l abrogăm pe cel vechi. De ce? Pentru că ne-au solicitat cei de la PMB niște schimbări în protocol. Le-am făcut? Nu, că nu ne pot ei obliga. Rezultatul, votăm din nou ceva ce am mai votat odată. Un fel de ”să facem să nu zică că n-am făcut”. Mie de aici mi se pare că mai jos nu se poate ajunge.
- Numiri de membri în CA-urile de la Administrare Active, Algorithm Residențial și doi interimari la Salubritate și Deszăpezire, o societate rămasă fără obiect de activitate și cu amenzi de milioane luate.
- Actualizare de indicatori la lucrările ce se desfășoară la Școala Gimnazială 95. Aici lucrurile sunt departe de a fi terminate, deși ni s-au dat asigurări chiar și în ședință că recepția lucrărilor începe luni. Tot în ședință, unde a venit și doamna directoare, să ne expună situația, ni s-a spus că plângerile sunt exagerate și situația este sub control, chiar dacă DSP-ul amenință că închide școala și părinții fac plângeri că elevii învață în plin șantier. Vom mai vorbi despre asta.
- Atribuirea unui contract de 33 milioane lei către societatea primăriei, Smart City, care să se ocupe de, ați ghicit, borduri.
- Și cireașa de pe tort, majorare de capital la Algorithm Construcții pentru a putea pune, pentru concesionar, panouri fotovoltaice pe Hala Laminorul. Și reiau ca să înțelegeți: Proiectantul care a lucrat la reamenajarea halei, a luat o parte din hala cu chirie zero și apoi a făcut un proiect pentru amplasarea de panouri fotovoltaice pe care să le plătească primăria din banii cetățenilor. Băiat deștept, ce să zic! Eu ce nu înțeleg e cum a reușit primarul să-i facă să voteze tot, fără să gândească, pe consilierii celorlalte partide.
Joi – Ședința de Consiliu Local. La noi când crezi că mai jos de atât nu se poate, îți dai seama că se poate. Deși am avut amendamente la rectificarea de buget și două cereri de retragere a proiectelor de pe ordinea de zi suplimentară care nu erau deloc ”urgențe”, acestea au fost respinse și toate proiectele au trecut exact așa cum au fost ele propuse de primar, pentru că așa cum spuneam, gașca lui Negoiță e legată la ochi și la gură și votează proiectele pe bandă rulantă fără alte comentarii.
Seara, primarul a aprins luminile de Crăciun în Sectorul 3. Am simțit ca și cum s-au aprins 2 milioane de lei. De vis!
Vineri – După o săptămână în care am plecat de la firmă nu mai devreme de 22:00, am reușit să trimitem comenzile așa cum erau ele planificate și am ajuns acasă mult mai devreme, la 20:00. Am fost la contabilă și cu ocazia asta am văzut luminițele. Le-am și filmat:
Sâmbătă – Am plecat dimineață către casa părinților mei. n-am mai fost acasă de multă vreme și acum am prins două zile în care să ne odihnim. Am montat tavan fals într-o cameră, am cu mama la oraș să-și ia medicamentele că se termină luna, i-am învățat să gătească cu o mașinărie nouă care să-i ajute să-și facă supă în caz că li se termină butelia,
Duminică – Azi ne întoarcem acasă. Cât mai târziu posibil, că nicăieri nu-i mai bine decât acasă la părinți, unde inevitabil te simți copil la orice vârstă.
Mai avem de parcurs 99 săptămâni. Să fim bine!