Jurnal de consilier local – săptămâna 11

Jurnal de consilier local – săptămâna 11

Deși am vrut să avem video săptămâna asta, deja aveam un plan de cum și unde să filmez, vremea mi-a dat peste cap intenția și iată că avem tot poveste scrisă.

Luni, în prima zi de muncă pe anul acesta, după revederea cu colegii la birou am avut și o întâlnire cu primarul pe seară. A fost prima întâlnire fizică de anul acesta, am mers la primărie câțiva consilieri de la toate partidele (cu excepția PSD, care a declinat invitația) pentru o discuție informală cu primarul Sectorului 3 și pentru a stabili modul în care urmează să lucrăm în continuare în ceea ce privește Hotărârile de Consiliu Local. Ne-am tot plâns înainte de întâlnirea asta, noi că nu avem informații complete, el că nu-i votăm toate proiectele, așa că întâlnirea trebuia să aibă loc și să mai lămurim felul în care vedem în continuare colaborarea dintre primar si consiliu local, pentru că e important pentru noi toți, cetățeni, consilieri, probabil și pentru primar, ca lucrurile să meargă bine în sector.

A fost o discuție care a durat mai bine de trei ore, am pus pe hârtie câteva lucruri de făcut în intervalul imediat următor, am și demarat săptămâna asta unele dintre ele și vi le voi spune și vouă imediat ce se vor concretiza. I-am spus primarului că ne dorim ca lucrurile să se desfășoare în primul rând legal, în al doilea rând în ordinea priorităților și mai ales (în ceea ce privește obiectivele mari de investiții) ținându-ne după un plan și respectând proiectele. Urmează să lucrăm la definitivarea Strategiei de dezvoltare durabilă a Sectorului 3 pentru perioada 2021-2027, strategie care ar fi trebuit să fie gata până în prezent, primăria are încheiat un contract pe 6 luni cu o firmă care să elaboreze această strategie, nu e gata, dar pentru noi e mai bine așa, în felul acesta poate vom putea aduce un aport la felul în care aceasta e făcută și vom încerca cu toate forțele, ca odată definitivată, să o ducem la îndeplinire.

 

Pentru cei care sunt interesați de subiect, Sectorul 3 a avut și pentru perioada care s-a încheiat o astfel de strategie, o puteți consulta aici.

Am mai stabilit că vom lucra în concordanță cu direcția de dezvoltare a capitalei dată de Primăria Municipiului București, pentru că suntem parte din oraș și împreună trebuie să arătăm ca o adevărată capitală europeană.

Ne vom revedea cu primarul din nou luni și cel mai probabil săptămâna viitoare vom avea prima ședință de consiliu local din 2021.

În zilele care au urmat, eu și ceilalți colegi consilieri, am avut de participat la câteva ședințe ale consiliilor de administrație din școli. La școala 195 a fost prima data când am participat la ședință, online, ordinea de zi a fost scurtă, am avut de hotărât dacă suntem de acord ca sala veche de sport a sălii să fie transformată pentru perioada următoare în centru de vaccinare împotriva Covid-19. Ținând cont că ne așteaptă o perioadă grea, că de succesul acestei acțiuni depinde revenirea noastră la o viață socială normală, susțin cu toată puterea vaccinarea și abia aștept să-mi vină rândul. Am înțeles acum multă vreme cum stă treaba cu vaccinurile și, în mod special acum, am toată încrederea că e o șansă de a scăpa de pandemie.

Spre sfârșitul săptămânii, pentru că am primit mai multe invitații de la ACS LifeGame București, am fost să văd copiii la antrenament. ACS LifeGame București este o asociație care se ghidează după sloganul 3V- Viață-Volei-Viitor și care încearcă să facă echipe de volei în sector, începând cu copiii de clasă 0, până la vârsta de acces în cluburi profesioniste. Mie îmi place sportul extrem de mult și mi-au lipsit în copilăria fetelor mele echipele de sport, sportul de masă în general, așa că aș fi mai mult decât încântată să știu că avem în sector echipe de handbal, volei, baschet și alte sporturi de echipă, pe care copiii să poată să le practice, fiecare după dorință și aptitudini, în sălile de sport din sector. Sala în care se antrenau copiii pe care i-am văzut (mi-a fost extrem de drag să aud, după o lungă perioadă, gălăgia făcută de glasurile lor) este una în care cei mici se pot antrena, dar nu și cei mai mari, dimensiunea terenului de volei este aproape dimensiunea sălii. Mi-ar plăcea să avem săli conforme pentru sporturile de echipă și cluburile și asociațiile sportive să le poată folosi.

Gata, azi e duminică, strângem bradul și ne pregătim pentru ninsoarea care va veni.

Mai avem de parcurs 197 de săptămâni. Să fiți bine!