Protecţia animalelor, în atenţia Filialei USR Sector 3

Protecţia animalelor, în atenţia Filialei USR Sector 3

Filiala USR Sector 3 este preocupată şi de soarta prietenilor noştri necuvântători din sector, derulând, constant, acţiuni care să vină în spijinul acestora. În această iarnă, membri ai filialei s-au implicat într-o acţiune de deszăpezire a adăpostului de câini Dog Rescue Shelter de pe Bulevardul Energeticienilor nr. 100, din sectorul 3. Acesta adăposteşte peste 400 de câini care aşteaptă să fie adoptaţi – poate chiar de către cetăţenii sectorului – şi care s-au aflat într-un real pericol în această iarnă, când au avut loc căderi masive de zăpadă.

O altă acţiune care a fost desfăşurată, de această dată, în cadrul Consiliului Local al Sectorului 3, a constat în depunerea de către Ionuţ Moldoveanu, consilier local şi membru al Filialei USR S3, a unui proiect care presupunea interzicerea dresurilor de animale în cadrul circurilor volante din sector. Propunerea avea în vedere atât animalele sălbatice, cât și pe cele domestice, și ar fi trebuit să se aplice pe întreg teritoriul sectorului 3. Din păcate, interesul colegilor din Consiliul Local al Sectorului 3 pentru acest subiect s-a dovedit a fi neaşteptat de scăzut, şi, mai mult decât atât, aceştia au decis să respingă proiectul. Intenţionăm să nu abandonăm cauza animalelor făsă străpân şi să continuăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a veni în sprijinul acestora.