fbpx

Proiectul consilierilor USR pentru transparentizarea primăriei, iniţiat de consilierul local Ana Galbenu, a fost adoptat, la data de 26 ianuarie 2017, în ședința ordinară a Consiliului Local al Sectorului 3. Acesta își propune ca, pe lângă creșterea gradului de transparență la nivelul administrației locale, să îmbunătățească accesul la informații al cetățenilor și, astfel, societatea civilă să fie încurajată să se implice în procesul decizional.

Deși administrația primăriei susține că această hotărâre ar reprezenta o dublă reglementare, consilierul USR, Ana Galbenu, argumentează că însăși legea privind transparența decizională (L52/2003) precizează că prevederile ei trebuie interpretate ca niște standarde minime. Așadar, autoritățile pot institui stadarde mult mai ridicate de transparență în relația lor cu cetățenii dacă doresc, singura condiție fiind reprezentată de voința politică pentru deschidere.

Avantajele adoptării acestui proiect constau în: asigurarea posibilității grupurilor afectate de un proiect să-și exprime poziția, punerea în contact direct a decidenților cu cetățenii prin procesul de consultare publică și, nu în ultimul rând, diminuarea numărului de cereri pentru informații publice făcute în baza legii nr. 544/2001.

În prezent, potrivit declaraţiilor consilierului local Ana Galbenu, doar două prevederi (Art. 6 şi Art. 11) dintre cele 17 ale acestei hotărâri sunt respectate de autorităţile locale, cea mai importantă dintre acestea fiind publicarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Sectorului 3, pe site-ul primăriei.